Social

95 de ani de la primul curs în limba română la UBB

Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai organizează luni, 3 noiembrie 2014, de la ora 12, vernisajul expoziţiei foto-documentare „Datoria vieţii noastre: Universitatea Babeş-Bolyai la ceas aniversar”. Evenimentul va prilejui împlinirea a 95 de ani de la începutul învățământului superior clujean cu predare în limba română

Vernisajul expoziției "Datoria vieţii noastre: Universitatea Babeş-Bolyai la ceas aniversar, evocă împlinirea a 95 de ani de când istoricul Vasile Pârvan a susținut cursul inaugural al Universităţii „Daciei Superioare”, moment de început al învăţământului superior cu predare în limba română. Pentru întâia dată în Transilvania începea să funcţioneze un învățământ superior cu predare în limba română. Acesta reprezenta un mai vechi țel al românilor ardeleni, care a fost  împlinit în contextul politic favorabil al actului Marii Uniri.

Expoziția aduce în faţa publicului primii ani de existenţă a Universităţii româneşti din Cluj: momentul constituirii sale, serbările inaugurale, consolidarea sistemului de învăţământ pe temelii noi şi adoptarea, prin decret regal, în 1927, a numelui „Universitatea Regele Ferdinand I”.


Cu ajutorul materialelor documentare şi fotografice inedite, al unui scurt metraj special realizat, al unor spaţii ce reconstituie atmosfera anilor interbelici, expoziţia urmăreşte perioada de început a Universităţii din Cluj, instituţie academică prestigioasă, reprezentativă pentru România întregită, un simbol al independenţei şi al unităţii.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna februarie 2015.

Ultimele Stiri
abonare newsletter